Guadalajara

Născut la Barcelona în 1952, Quim Monzó este unul dintre cei mai solizi reprezentanți ai prozei catalane contemporane și cel mai cunoscut dintre ei. Mărturie stau sutele de mii de exemplare vândute din cărțile lui, premiile obținute (amintim aici doar Premiul Național de Literatură, premiul pentru roman Prudenci Bertrana, premiul Lletra d’Or, Premiul Scriitorilor Catalani și, de patru ori, premiul criticii, Serra d’Or.), traducerile din opera sa, în nu mai puțin de optsprezece limbi. Dacă ideea de generație nu i-ar displăcea profund – „În ziua în care am fost citat ca făcând parte dintr-o generație, am avut impresia că am fost arestat de poliție”, spune el într-un interviu –am fi tentați să-l considerăm, așa cum l-a recunoscut critica națională și internațională, drept lider al tinerei literaturi catalane post-franchiste.

Aparent fără nici o legătură cu temele celor paisprezece proze care îl alcătuiesc, titlul volumului de față este dat de cântecul Guadalajara, situat ca „pistă sonoră a tuturor prozelor, ca un fir roșu aproape invizibil care coase paginile cărții și se instalează ca un contrapunct inevitabil, ca o cheie ironică și uneori crudă a întâmplărilor povestite.” Sunt rescrieri ale miturilor europene, de la calul troian la WilhelmTell sau la Robin Hood, și ale unor tipare de gândire și viață. „Nu distrug miturile, spune el. Aceste povestiri sunt făcute pentru a continua să le scriem. Obosisem să tot aud mitul lui Robin Hood care sare în ajutorul săracilor. Am vrut, prin urmare, să duc logica până la capăt. Astfel, din realistă, o poveste devine fantastică. Nu intenționez să minez societatea subminându-i miturile. Dimpotrivă: o cultură care permite să-i travestești textele fundamentale și să te joci cu ele e mare. Miturile au fost rescrise de mii de ori; asta le-a dat forță”.

                                                                                                                                                                   Diana MOȚOC