Unghia Fiarei

Vrea să creadă îndrăzneţul autor al acestei povestiri că marii maeştri ai Literaturii, ai Istoriei, ai Ştiinţelor Naturale şi ai Istoriei particulare a Ştiinţei, din ale căror opere el n-a făcut decât să ia, adică, aproape să fure, şi, aşadar, să-i plagieze (Melville, Ramon Llull, Verdaguer, Samuel Johnson, Rousseau, Llorenç Riber, Alvaro Cunqueiro, Perucho, Jovellanos, Antoni Maria Alcover, Charles Darwin, Humboldt şi un cu adevărat foarte lung etcetera), vor încuviinţa cu resemnare faptul (n-ar avea încotro!). Şi dacă, din unul dintre aceşti autori, ne-am însuşit în vreo împrejurare numele, ori gândurile, să nu creadă cititorul că e luat în derâdere, ci că i se aduce un omagiu.

Autorul mai crede, în inocenţa lui (ori întru îndrăzneala lui), că cititorii care cunosc Istoria şi miturile veacului al XVIII-lea (şi pe cele de la începutul celui de-al XIX-lea) vor înţelege că romanul de faţă nu e nicidecum (nici nu vrea să fie: mai trebuie oare s-o spunem?) un roman istoric. Datele, citatele şi referinţele, cu bază reală, amintite în text (pe care acei subtili cititori le vor descoperi cu uşurinţă, aşa cum vor descoperi anacronisme şi anatopisme - se poate oare spune asta? - flagrante) au fost folosite într-un legitim exerciţiu de (re)creaţie literară. Autorul a schimbat natura unidirecţională a timpului; a inventat şi/ori şi-a însuşit descrierile medicale şi naturaliste presărate (poate în exces) în naraţiune, şi a atribuit înadins frazele ori gândurile acelor mari autori diferitelor personaje ale povestirii sale. Literatură.