- Cod: 978-606-750-026-4
- Autor(i): Màrius Torres
- Pagini: 122 (format: 14.5 x 22.5 centimetri)
- Colecția: Biblioteca de Cultură Catalană
Màrius Torres (1910-1942) aparține generației scriitorilor catalani, ca Salvador Espriu, Rosa Leveroni, Bartomeu Rosselló-Pòrcel, Joan Teixidor sau Joan Vinyoli, care, în plină tinerețe în timpul războiului civil spaniol (1936-1939), au îndurat amuțirea la care dictatura franchistă (1939-1975) a supus cultura catalană. În cazul lui Màrius Torres, războiul s-a suprapus unei circumstanțe personale: izolarea de societate din cauza tuberculozei pulmonare pe care a contractat-o la de 25 de ani, chiar când își începea profesiunea de medic, și care l-a izolat în sanatoriul TBC de la Puig d’Olena, la 50 de kilometri nord de Barcelona, din decembrie 1935 până la moarte. Din acest sanatoriu a fost nu doar un martor pasiv și neliniștit, ci a și suferit în propria-i ființă înfrângerea republicanilor: familia și mulți prieteni au trebuit să ia drumul exilului. El a rămas, bolnav și înfrânt, exilat înăuntru.
Izolarea forțată și încetarea activității de medic i-au oferit, în pofida condiției fizice, timp pentru a se dedica scrisului și au favorizat condiții de concentrare și autoexigență, astfel încât să poată cristaliza o operă literară.
Margarida Prats Ripoll