Ipostaze ale oraţiei funebre antice. Sfântul Grigorie de Nyssa: In Meletium, In Pulcheriam, In Flacillam

În iarna anului 431/430 a. Chr., atenienii au înhumat rămășițele celor morți în decursul primului an al războiului peloponesiac. În cadrul ceremoniei funerare, Pericle fost desemnat să rostească cuvântul de laudă cuvenit soldaților cetățeni atenieni care au murit apărând Atena. Elogiul lui Pericle, consemnat de Tucidide în cartea a doua a Istoriei sale, constituie primul ἐπιτάφιος λόγος („discurs funebru”) păstrat de tradiția manuscrisă. Dedicat celor care prin moartea lor glorioasă contribuiseră la existența și înflorirea Atenei, elogiind de fapt cetatea și modul ei de guvernare, democrația, discursul era menit să asigure memoria eternă a celor elogiați.

Două dintre discursurile cuprinse în corpusul operelor Sfântului Grigorie de Nyssa, rostite opt secole mai târziu, dedicate lui Meletie, episcopul Antiohiei și împărătesei Aelia Flacilla, soția lui Teodosie I, includ în titlul lor indicația genului: ἐπιτάφιος λόγος. Aparțin discursurile lui Grigorie, așa cum pretind titlurile lor, aceluiași gen retoric a cărui primă mărturie consemnată este discursul lui Pericle?

     O incursiune lungă, dar captivantă, în istoria retoricii antice, îndeosebi a genului epidictic, lucrarea urmărește de-a lungul a aproape un mileniu, evoluția și transformarea anticului epitaphios logos atenian, cu intenția de a demonstra că orațiile funebre rostite de Sfântul Grigorie de Nyssa sunt, într-adevăr, ipostaze ale orației funebre antice