- Cod: 978-973-7839-53-5
- Autor(i): Ion Nicolae,Silviu Neguţ,Horia C. Matei,Caterina Radu,Ioana Vintilă-Rădulescu
- Pagini: 200 (format: 17 x 24 centimetri)
- Alte detalii: Hărţi, drapele şi steme color
- Colecția: Dicţionare şi Enciclopedii
Australia şi Oceania reprezintă nu doar un continent, ci şi o altă lume – o constelaţie de peste 10 000 de insule şi atoli, răspândite, în imensitatea Pacificului, pe 12 000 km, între Asia şi continentul american. Aceste ultime regiuni ale globului luate în stăpânire de homo sapiens, a căror populare, începută în urmă cu 40 000 de ani, de către imigranţi porniţi din Asia de SE, se încheie abia pe la sfârşitul sec. 10 d. Hr., au fost descoperite de europeni târziu, în sec. 16. Primele aşezări europene nu sunt anterioare sfârşitului sec.18, iar la sfârşitul sec.19 regiunea este transformată în colonii împărţite între marile puteri.
Cei mai mulţi dintre noi păstrăm imaginea acestei lumi oferită de artişti - scriitori ca Robert Louis Stevenson şi Joseph Conrad sau pictori ca Paul Gauguin: un “paradis pierdut”, fascinant, ciudat, izolat. O imagine nu lipsită de adevăr, dar incompletă. Statele de aici aparţin astăzi celei mai dinamice regiuni de pe glob: marea zonă economică Asia-Pacific, care oferă lumii un exemplu de inteligentă adecvare la ritmurile şi condiţiile de viaţă ale mileniului 3.
Pentru fiecare entitate statală lucrarea oferă date referitoare la aşezare, capitală, populaţie şi limbă, condiţii naturale, istorie, organizare de stat, economie, istorie, turism etc. Cuprinzătoare sinteze, consacrate Australiei, Oceaniei şi Antarcticii, conturează o imagine globală a acestui spaţiu.