Cod:  978-606-7500
Autor(i): Ramon Solsona
Editura:  Meronia
Nr. Pagini:  336
Dimensiuni:  14.5 x 22.5 cm
Traducere din catalana : Jana Balacciu Matei
34,60 Lei 37,80 Lei
Reducere 8%

Disponibilitate:
 În limita stocului disponibil

Cantitate:

Gata cumpărăturile?
 Click aici pt. Coșul de Cumpărături
Mai întâi adăugați produsele dorite în Coș (cu butonul Adaugă în Coș), apoi completați toate informațiile necesare direct în Coșul de Cumpărături, nu este nevoie să faceți cont înainte.
    Distribuie pe Facebook  

„DICTATURILE  «RĂU ÎNCHISE»  LASĂ RĂNI”

 

Ramon Solsona (n. Barcelona, 1950) a venit pentru prima oară în România în 2003 pentru a participa la lansarea versiunii românești (Ceasuri oprite, Editura Meronia, Biblioteca de Cultură Catalană) a celui de-al doilea roman al său, Les hores detingudes (1993). Cartea care, distinsă cu  trei prestigioase premii, îl impusese ca pe un prozator complex, rafinat. O narațiune de un lirism reținut despre hazard și destin, alcătuită din suprapunerea trăirilor celor mai apropiate ființe de tânăra de 35 de ani, moartă în vacanță la Ostia, mușcată de un șarpe.

Hazardul sau poate destinul făcuse ca traducerea să fie semnată de catalanofila Lavinia Coman, pianistă și profesoară la Conservatorul din București, soția compozitorului și poetului Nicolae Coman.

Ramon Solsona a revenit, însoțit de soție, în România în 2017. Să calce pe străzile Bucureștiului, să se împiedice poate de o denivelare, să străbată străduțele interbelice, bulevardele cu rănile trecutului alături de cele mai strălucitoare semne ale noului, să se îmbibe cu aromele Cișmigiului sau ale Oborului, să asculte voci ale oamenilor de aici, spre a-și definitiva ultimul său roman, publicat în 2019, Disset pianos (Șaptesprezece piane). O suită de întâmplări declanșate de moartea neașteptată a unui român stabilit la Barcelona, talentat restaurator de piane vechi, pe care apoi, a punt de solfa „gata de sol fa”, cum zice o frumoasă expresie catalană cu sensul de „așa cum trebuie”, le vindea. „Dacă nu scap, nu da pianele pe nimic”, rugămintea lui Péter pentru Mei, partenera sa catalană, însemna să fie vândute cu respectarea demnității nobilelor instrumente, unor iubitori de pian și de muzică, nu en gros sau unor profitori. Și Mei, deși în afara lumii pianelor, și-o asumă ca pe o datorie din dragoste. Este începutul unor noi experiențe și trăiri, la Barcelona și, apoi, la București, care, cum se întâmplă în povești, o fac să descopere că oameni a căror existență nici nu o bănuia, îi pot deveni step family,  cum spune ea, dar și că viața celui lângă care trăise atâția ani îi fusese, de fapt, o necunoscută. Câte personaje trăiseră, concomitent sau în timp, în Péter de la Barcelona? Câți oameni pot trăi într-unul singur?

Din 1989, când privise la televizor execuția cuplului Ceaușescu, până în 2019 trecuseră trei decenii. De la prima întâlnire directă cu România, cu Lavinia și Nicolae Coman, devenit modelul unui poet român prezent în roman prin poemele dedicate pianului în anii dictaturii, șaisprezece ani. Ani în care autorul catalan, și el crescut într-un regim dictatorial, a străbătut neîncetat un drum al cunoașterii rănilor lăsate la noi de dictatură (ca toate dictaturile „rău închise”, cum spune într-un interviu), încă puțin cunoscute în țara sa, dar și al valorilor literare, muzicale, umane, un drum al apropierii empatice de lumea românească. Și a dăruit atât conaționalilor săi, cât și românilor, acest roman-poveste fortifiant, cum spune un critic: da, pot exista atâtea începuturi în viață, câte noi familii îți poți construi, câtă prietenie poți dărui și primi, în lumea fără granițe a valorilor umane și artistice.